Comparand dictionarele explicative editate in epoci diferite, se poate constata ca termenii sindicalism si sindicat nu au suferit modificari definitorii.
Revolutia din Decembrie 1989, a impus insa , in mod evident, modificari de fond in atitudinea fata de sindicalism si a formelor de manifestare ale acestuia. Practic, s-a facut trecerea de la conditia de intermediar intre clasa politica si clasa muncitoare, la adoptarea caracterului liber, independent al organizarii si desfasurarii sindicalismului, in contextul democratizarii societatii romanesti.
Insusindu-ne pe deplin definitia si caracterul fundamental stabilite de legea sindicatelor, ca fiind organizatii constituite in mod voluntar avand drept scop apararea si promovarea intereselor economice, profesionale , culturale , etc ale salariatilor , consideram necesara, precizarea, in cele ce urmeaza, a unor atitudini , puncte de vedere cu referire la identificarea sindicatului si liderii acestuia.
Aparent, structura organizatorica si functionala a sindicatelor se prezinta ca o structura ierarhizata, in care varful de coordonare si conducere il detine organizatia sindicala de tip confederativ. Daca unele confederatii sindicale isi concep si isi desfasoara activitatea in structuri piramidale de conducere, fara sa aducem critici acestui sistem (de altfel, destul de eficient in numeroase cazuri) in ceea ce priveste Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN, aceasta a incercat sa stabileasca o coordonare flexibila.
Dorind ca in interiorul sindicatelor noastre sa existe o implicare consecventa a membrilor de sindicat, este normal ca si pentru sindicat, sa se regaseasca posibilitatea implicarii active si consecvente in relatiile de orice natura, stabilite la orice nivel.
Activitatea sindicala isi pastreaza in mare parte specificul, formele de manifestare, scopul si formele de repezentare, indiferent de nivelul structural. Totusi, sindicalismul, desfasurat la nivelul unitatii, cunoaste cel mai puternic dinamism, reprezentand locul sau zona de intersectie a celor mai multe interese, care de multe ori, necesita solutionari imediate. De aceea, consideram ca sindicatele, la nivelul unitatilor, reprezinta pivotul miscarii sindicale. Ele, primind reactiile maselor de salariati fata de anumite situatii, dau tonul sau asigura suportul actiunilor stabilite, organizate si desfasurate la nivelele federative sau confederative.
Sindicatele s-au nascut din necesitatea apararii drepturilor salariatilor, atunci cand acestea au fost amenintate de abuzuri si incalcari din partea patronilor. Ele sunt o forma de aparare colectiva (in sensul ca privesc drepturile tuturor membrilor organizatiei), dar si individuala, adica il apara pe fiecare in parte in raport cu patronatul.
Sindicatele nu sunt deci o creatie artificiala, nu raspund tendintelor unora de a se erija in reprezentanti, sau, mai rau, in sefi ai unor grupuri de oameni, ci sunt expresia unor trebuinte umane firesti:
nevoia de solidaritate, cand sentimentul de siguranta personala este sustinut si intarit de apartenenta la un grup. Aceasta ar fi ceea ce numim o motivatie afectiva, sufleteasca
nevoia de aparare colectiva, cand armele proprii, individuale nu mai sunt suficiente si eficiente intr-o situatie de criza. Este, deci, vorba si de o motivatie comportamentala, care priveste actiunea.
Raspunzand unor trebuinte - cum am aratat - general umane, sindicatele isi au propria ratiune de a fi, au un caracter de relativa stabilitate, sunt durabile in timp, dar pentru ca sunt - in acelasi timp - organisme vii, isi au propria lor viata, evolutie, maturizare, dezvoltare, uneori chiar perioade de aparenta stagnare, apoi de reluare mai intensa a activitatii, s.a.m.d. Perioadele se pot succeda in viata sindicatelor, cu un fel de ritmicitate care sugereaza fluxul si refluxul marii, au o dinamica a lor, care depinde de extrem de multi factori pe care nu-i putem aborda aici. Ceea ce insa putem spune - si trebuie sa o facem - este ca sindicatele, indiferent de amploarea sau intensitatea actiunilor lor, de faza de flux sau de reflux in care se afla, trebuie sa-si conserve substanta, potentialul, forta interna, pe scurt - coeziunea umana.
Citeste mai departe>> 
