SINDICATUL PENTRU UNITATEA SALARIATILOR CFR CALATORI trage un semnal de alarma cu privire la situatiile care pot aparea daca nu se prevad si daca nu se vireaza la timp alocarile bugetare care permit functionarea SNTFC CFR Calatori SA. Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN in parteneriat cu Federatia Agro Propact si cu Sindicatul National al Lucratorilor din Pedologie si Agrochimie a organizat, vineri, 24 noiembrie 2017, la Muzeul Judetean Arges din Pitesti, dezbaterea cu tema:Dezvoltarea economica, sociala si culturala a zonelor rurale din Romania, eveniment care s-a desfasurat in ajunul manifestarilor dedicate Marii Uniri, dar si in contextul activitatilor nationale ce au marcat Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor.Dezbaterea de la Pitesti, a reunit aproximativ 150 de persoane din intreaga tara, reprezentanti sindicali din agricultura si din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Durabile si din institutiile subordonate acestui minister. Evenimentul s-a bucurat de o acoperire mass – media importanta, majoritatea televiziunilor de la nivel national si local, au transmis cele mai relevante aspecte dezbatute pe parcursul acestei activitati.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Protest al orchestrelor internationale impotriva proiectului Legii Salarizarii.

Membrii Federatiei Internationale a Muzicienilor, intruniti in Conferinta Internationala a Orchestrelor, ce a avut loc la Montreal in perioada 12-14 mai 2017, au votat o motiune de protest impotriva proiectului de lege al salarizarii, propus de Guvernul Grindeanu.

Prezenti la eveniment, reprezentantii Federatiei Cultura si Mass-Media FAIR-MediaSind, au solicitat sprijinul colegilor din FIM pentru a determina autoritatile din Romania sa-i trateze cu respect pe salariatii din cultura. "Acest proiect arata o lipsa de respect la adresa activitatii muzicienilor, balerinilor si artistilor lirici care au nevoie de multi ani de exercitiu si munca intensa pentru a deveni profesionisti si pentru o performanta artistica de cea mai inalta calitate. In plus, noua clasificare propusa introduce o discriminare inacceptabila si de neinteles intre muzicieni, balerini si artisti lirici, in timp ce actorii si papusarii raman pe buna dreptate clasificati la categoria 1 de munca" - se arata in motiunea votata.

Delegatii sindicatelor de la cea de-a 4 - a Conferinta Internationala a Orchestrelor, solicita Parlamentului Romaniei sa aduca amendamente proiectului de lege astfel incat muzicienii, balerinii si artistii lirici sa fie clasificati la criteriul 1 de salarizare, la fel ca si alti artisti.

Va prezentam in continuare Motiunea adoptata si concluziile celei de a 4 - a Conferinte Internationale a Orchestrelor.

Departament Comunicare FAIR - MediaSind Bucuresti, 17.05.2017


MOTIUNE DE SPRIJIN A ARTISTILOR DIN ORCHESTRELE, CORURILE SI COLECTIVELE DE BALET DIN ROMANIA

Guvernul Romaniei a pregatit un proiect de lege privitor la salariile angajatilor din sectorul public din Romania, proiect ce a fost prezentat Parlamentului in 10 aprilie 2017. Acest proiect de lege revizuieste clasificarile existente si salariile aferente pentru angajatii publici.

Muzicienii din orchestre si din cadrul corurilor care au fost pana acum clasificati la categoria 1 de munca ar putea fi retrogradati la categoria 3 de salarizare, in timp ce balerinii care sunt clasificati la categoria 2 de salarizare ar putea fi retrogradati la categoria 3 de munca.

Desi salariile actuale ar putea ramane momentan neafectate de aceste modificari, cariera muzicienilor, balerinilor si artistilor de cor ar fi serios afectate din 2022.

Delegatii sindicatelor de la cea de-a 4 Conferinta Internationala a Orchestrelor, reunite la Montreal in 11-14 Mai 2017 se opun ferm acestui aspect al proiectului de lege prezentat de guvernul roman. Acest proiect arata o lipsa de respect la adresa activitatii muzicienilor, balerinilor si artistilor de cor care au nevoie de multi ani de exercitiu si munca grea pentru a deveni profesionisti si pentru o performanta artistica de cea mai inalta calitate. In plus, noua clasificare propusa introduce o discriminare inacceptabila si de neinteles intre muzicieni, balerini si membrii ai corurilor, in timp ce actorii si papusarii raman pe buna dreptate clasificati la categoria 1 de salarizare.

Delegatii sindicatelor de la cea de-a 4 Conferinta Internationala a Orchestrelor, solicita Parlamentului Romaniei sa aduca amendamente proiectului de lege astfel incat muzicienii, balerinii si membrii corurilor sa fie clasificati la categoria 1 de salarizarela fel ca si alti artisti.

Cea de-a 4 a Conferinta Internationala a Orchestrelor - FIM

Concluzii

1. Valorile publice ale orchestrelor

Orice cetatean trebuie sa aiba acces la muzica orchestrala live. Pentru a atinge acest obiectiv, fiecare copil trebuie sa aiba acces la muzica si sa fie educat in legatura cu aceasta.

  • Este esentiala implicarea puternica in favoarea institutiilor orchestrale in zona politica de la toate nivelurile incepand de la nivelul local pana la cel national.
  • Aptitudinile exceptionale si creativitatea muzicienilor trebuie sa constituie esenta valorilor orchestrei.
  • Orchestrele simfonice si cele ale operei ca si ansamblurile radiofonice, care sunt parti ale istoriei noastre culturale comune, pot juca un rol primordial in promovarea coeziunii sociale in contextul schimbarii accelerate a societatii.

2. Modelele de afaceri ale orchestrelor. Ce functioneaza?

  •  Nu exista un model de afaceri general valabil. Diverse conduceri si modele de finantare prospera in diferite medii sociale, istorice si politice.
  • Nu trebuie sa existe asteptari legate de producerea de profit a orchestrelor. Oricum, ele au un impact economic pozitiv, care depaseste cu mult investitia.
  • O buna conducere este esentiala pentru ca orchestra sa-si implineasca misiunea. Toate deciziile importante trebuie facute cu implicarea muzicienilor.

3. Integrarea instrumentelor digitale in cadrul orchestrelor si noi abordari

  • Unele orchestre integreaza cu succes instrumente digitale si le utilizeaza pentru a creste dimensiunea audientei lor (de exemplu Berlin Phil.: sala digitala de concerte); in orice caz, impactul politicilor digitale de acest tip poate varia mult de la o orchestra la alta.
  • Instrumentele digitale nu pot inlocui experienta unica a prestatiei live, care ramane „ratiunea de a fi” a orchestrelor.
  • Digitalizarea arhivelor este un mijloc eficient de valoare adaugata, promovare a istoriei orchestrei si acces simplificat la mostenirea acesteia.
  • Accesul digital la performantele orchestrei este in mod deosebit util in tarile in care distantele lungi priveaza publicul de prezenta fizica la concertele live.
  • Canalele video online specializate ofera acces la prestatii de opera si simfonice de inalta calitate tehnica si artistica; in orice caz, cuantificarea financiara a acestor noi servicii ramane incerta. Este de asemenea important ca aceste modele de afaceri sa fie proiectate si reproiectate in asa fel incat muzicienii sa fie remunerati in mod corect.

4. Responsabilitatea si implicarea: rolul muzicienilor in conducerea orchestrei

  •  Opiniile muzicienilor sunt de neinlocuit in luarea deciziilor din conducerea orchestrei sau din orice tip de management. Nu trebuie sa se ocoleasca rolul crucial pe care il are sindicatul ca parte legitima de negociere.
  • Potentialele conflicte de interese nu trebuie sa fie folosite ca pretexte pentru excluderea muzicienilor din procesul de luare a deciziilor.

5. Intimidarea si hartuirea. Rolul sindicatului si managementului.

  • Colaborarea stransa si implicarea emotionala solicitate din partea muzicienilor orchestrei ii poate face vulnerabili in fata celor care ar putea exploata orice dezechilibru de putere real sau perceput pentru a-i intimida si hartui.
  • Este responsabilitatea managementului orchestrei de a se asigura ca locul de munca al orchestrei sa nu fie propice pentru intimidare si hartuire, iar managerii trebuie sa implice sindicatele in procesul de dezvoltare a politicilor si procedurilor de prevenire si remediere a unor asemenea comportamente exploatatoare. Sindicatele trebuie de asemenea sa fie pregatite si sa detina aptitudinile necesare pentru a reprezenta muzicienii atunci cand apar conflicte.
  • Stabilirea politicii fara alte actiuni nu este suficienta; mai curand politicile trebuie implementate in practica printr-un exercitiu efectiv de comunicare interpersonala intre toate departamentele organizatiei si printr-o interventie din timp atunci cand apar conflicte.
  • Reprezentantii sindicatelor sunt in mod special vulnerabili la intimidari si hartuiri si de aceea trebuie protejati in mod adecvat si eficient impotriva unor asemenea abuzuri.

6. Aspecte practice ale mobilizarii si educatiei

  • Timp de multi ani, realizarea unei audiente variate si activitatile educative au reprezentat o parte a preocuparilor zilnice ale orchestrei. Orchestrele se pot confrunta, de asemenea, cu noi asteptari de tip social. Desi motivatiile lor pot fi legitime, ei nu trebuie sa submineze misiunea de baza a orchestrei.
  • Orice activitate care nu implica direct actul de interpretare trebuie sa fie efectuata numai in baza consimtamantului si a remuneratiei.

7. Inregistrarile televizate si drepturile muzicienilor

  • Inregistrarile si transmisiunile televizate au o valoare economica ce trebuie impartita cu interpretii in mod corect.
  • Nicio inregistrare sau transmisiune televizata nu trebuie folosita fara avizarea de catre muzician a calitatii inregistrarii.
  • Desi in unele cazuri, promovarea poate aduce valoare pentru orchestra sau muzicienii sai, ea nu trebuie folosita ca pretext pentru incalcarea dreptului muzicienilor la o plata corecta. Posibilul beneficiu al promovarii orchestrei ca entitate poate fi irelevant pentru muzicienii ca indivizi, ce nu sunt membrii permanenti ai orchestrei.
  • Inlocuirea gradata a transmisiilor televizate traditionale cu noi forme de distributie online nu va genera venituri corecte interpretilor decat daca drepturile exclusive de difuzare nu sunt completate cu dreptul incontestabil si statutar la o remunerare echitabila.

8. Rolul sindicatelor in salvgardarea viitorului orchestrei

  • Sindicatele lupta pentru imbunatatirea conditiilor de munca si salariilor muzicienilor, dar si pentru pastrarea calitatii orchestrelor. Acest lucru necesita o abordare inovativa, o relatie constructiva cu managementul si o implicare accentuata a membrilor de sindicat.
  • Anumite conjuncturi pot supune insasi existenta orchestrei unor riscuri. In perioade de criza, muzicienii sunt in general primele victime. Daca se fac reduceri, egalitatea sacrificiului intre muzicieni si restul institutiei ar trebui sa fie primordiala.
  • Crizele din orchestre nu sunt niciodata cauzate de probleme legate de calitate. Sindicatele au un rol crucial in influentarea si educarea politicienilor, celor care iau decizii si a publicului larg in legatura cu valoarea si importanta pastrarii unui viitor pozitiv pentru orchestrele lor.

 Remarci generale

  •  Cu toate ca la unele orchestre situatia s-a imbunatatit de la ultima IOC (Conferinta a Orchestrei Internationale), din pacate, situatia altora s-a inrautatit, afectand prin urmare vietile muzicienilor, uneori cu violenta si brutalitate.
  • Campaniile internationale de solidaritate sunt instrumente esentiale pentru abordarea acestor provocari.
  • Angajarea ca salariati permanenti a muzicienilor este cheia constructiei pe termen lung a proiectelor de inalta calitate artistica, precum si oferirea accesului la cele mai mari variate repertorii.

Rezolutie

 Reprezentantii muzicienilor de orchestra adunati la Montreal la cea de-a 4 IOC (Conferinta a Orchestrei Internationale), reafirma importanta valorilor democratice si a drepturilor omului de a rezista la amenintarile critice pe care populismul le introduce fara nicio opozitie, accesul la cultura si libertate a expresiei in diferite tari.


 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design